E seară cețoasă și fără lumină
Și nimeni nu trece pe drumul pustiu;
Domnește în casă tăcerea deplină
Iar eu nu am somn chiar de este târziu...

Privesc prin fereastră cum norii se-adună
Pe bolta pe care un lacăt s-a pus
Ca rugile mele sub clarul de lună
În cer să n-ajungă, la Domnul Isus...

Și-ncepe ușor printre frunze un freamăt
Ce șoapte-mi aduce pe aripi de vânt;
Încerc să-nțeleg ce spun ele în treacăt,
Căci par a se stinge mereu, rând pe rând...

Dar totuși, o șoaptă ajunge la mine
Și-apoi încă una, și altele vin:
Acum înțeleg că sunt șoapte străine
Ce n-au legătură cu plaiul divin...

-ia spune, creștine, ce sens mai au toate? ?
Zadarnic te rogi și zadarnic ții post;
Căci ești lepădat și de Domnul departe,
ia spune-mi: mai are credința vreun rost? ?

Pe El Îl aștepți în zadar, nu mai vine;
Mai crezi ale Sale cerești promisiuni? ?
El cerul ți-a-nchis, nu-i mai pasă de tine,
Mai crezi tu în basme, mai crezi în minciuni? ?

Nu vezi cum dușmanii cei cruzi te-mpresoară? ? ?
Iar tu crezi că Domnul te poate salva
În timp ce și frații te umple de-ocară
Precum și cu Iosif făcură cândva!

Te râd toți vrăjmașii: acum ești în groapă,
E umed și rece, tu suferi în trup;
Nu ai nici mâncare, nici haine, nici apă,
Fii sigur că n-ai să mai ieși din adânc!

ia spune-mi acum, fiindcă ești chiar pe moarte,
De Domnul, de frați renegat tu ai fost:
Când cerul îți e infinit prea departe
ia spune-mi, mai are credința vreun rost? ?

Tu încă rămâi neclintit în credință? ?
Tu oare nu vezi că e totul pierdut? ?
Tu încă mai crezi cu întreaga ființă
Că El te va scoate din groapă, din lut? ? ?

-O, da! Eu rămân neclintit în nădejde
Și cred că El încă mai face minuni;
Că nu-s lepădat și că Domnul mă vede,
Că nu în zadar 'nalț spre cer rugăciuni!

Eu cred cu tărie că El mă iubește
Și cred că de mine El nu a uitat,
C-a Sa biruință din cer o grăbește
Și vine momentul să fiu înălțat!

Ca Iosif din groapă, din temnița rece,
Voi fi scos afară, la ordinul sfânt:
Căci ce spune Domnul nicicând nu va trece
Chiar dacă vor trece și cer și pământ!

E vremea când nu mai e loc de-ndoială,
De-aceea în El pe deplin mă încred:
Chiar dacă armate din iad mă-mpresoară
Pe munți stau armate de îngeri din cer!

Vă-ntoarceți, voi, șoapte străine în gheenă
Căci eu sunt chiar Iosif, iubit de Hristos,
De Cel care este dreptatea supremă,
Prin care credința și azi are rost!